Amenzi usturătoare pentru service-urile auto. Ce nereguli au găsit cei de la RAR

Amenzi usturătoare pentru service-urile auto. Ce nereguli au găsit cei de la RAR
Foto: Pixabay.com
Publicat: 10/05/2022, 13:34

Aproape 1.000 de ateliere de reparații auto din toată țara au fost luate la „bani mărunți” de inspectorii Registrului Auto Român (RAR) în ultimele trei luni, iar sancțiunile au depășit un milion de lei.

„Registrul Auto Român este cu ochii pe cei care prestează activităţi de reparaţii auto, însă o fac în afara legii şi în condiţii care nu pot garanta siguranţa lucrărilor de reparaţie. Aproape 1.000 de ateliere de reparaţii din toată ţara au fost controlate de inspectorii RAR în ultimele 3 luni, în cadrul unor acţiuni complexe. Sancţiunile au depăşit un milion de lei”, anunţă RAR.

Inspectorii RAR au găsit neconformităţi legate de:

– efectuarea de activităţi de reparaţii fără autorizaţie tehnică;

– efectuarea inspecţiei finale care să demonstreze conformitatea lucrărilor de reparaţii (una dintre condiţiile legale privind admiterea şi menţinerea în circulaţie a autovehiculului, ulterior intervenţiei asupra unui autovehicul);

– păstrarea şi respectarea condiţiilor iniţiale de autorizare;
prestatorii de servicii care nu au pregătirea necesară de a interveni la sistemele de securitate ale autovehiculului.

„RAR atrage atenţia că reparaţiile efectuate în ateliere care nu respectă legea sunt calea cea mai sigură spre riscul de a primi servicii de o calitate îndoielnică. Dacă alegeţi să vă reparaţi maşina pe principiul “ieftin şi rapid”, într-o unitate improvizată, reţineţi că nu aveţi cum să verificaţi calitatea reparaţiilor făcute, dar vă scad şi şansele de a putea rezolva pe cale amiabilă eventualele inconveniente cauzate de calitatea slabă a lucrărilor”, spun reprezentanţii RAR.

Controalele RAR au rolul de a stabili o stare de normalitate și legalitate în sfera serviciilor oferite posesorilor de autovehicule și de a-i încuraja să intre în legalitate pe cei care desfășoară activități de reparații auto în mod neautorizat, spun aceștia.

Sfaturi pentru a nu lua „țeapă”

„Evitaţi să mergeţi pe recomandarea unui prieten când vreţi să vă reparaţi maşina. Verificaţi cu prioritate ca service-ul să fie autorizat. In caz contrar, riscaţi să primiţi o pseudoreparaţie care poate fi un real pericol pentru securitatea voastră în trafic. Intervenţiile în sisteme de siguranţă ale autovehiculului sunt complexe şi necesită obligatoriu piese şi componente omologate”, afirmă Mihai Dogărescu, şef Departament Supraveghere Piaţă – RAR, potrivit știrileprotv.ro.

De asemenea, cei de la RAR recomandă ca achizițiile de componente auto din mediul online să se facă din surse sigure iar piesele să fie omologate.

Vânzătorul trebuie să furnizeze garanție pentru produsele comercializate. Potrivit reglementărilor europene, în cazul în care piesele respective nu se potrivesc, cumpărătorul are dreptul să le returneze, evident fără ca acestea să aibă urme de uzură.

Lista service-urilor autorizate, dar și categoria de lucrări pentru care este autorizat atelierul respectiv se regăsește pe site-ul RAR https://www.rarom.ro/?page_id=889.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO Momentul atacului din Crângași. O cameră de bord i-a înregistrat pe cei doi tineri...
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit...
Fostul milionar din fotbalul românesc a ajuns sărac lipit pământului la 72 de ani! A...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
La 12 zile după nuntă, un tânăr din Indonezia a aflat că soția lui era...
Afacerea cu care s-au îmbogățit doi români întorși după 7 ani din Italia. Sebastian și...
Dieta CIUDATĂ a lui Michelle Obama, la 60 de ani! Alimentul la care a renunțat...
Au auzit strigăte disperate de sub pământ, iar când s-au apucat de săpat au dat...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Monica Pop, noi detalii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Care sunt șansele...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Volkswagen dă startul precomenzilor lui Golf GTI. Cât costă acesta?
Iată cine este bărbatul ce l-a împuşcat pe premierul slovac. Este membru al Societăţii Scriitorilor...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
România e obligată. Ordinul s-a dat de la UE. S-a stabilit un termen limită
Netflix pregătește marea surpriză. Mai sunt câteva ore
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Julia este hotărâtă să nu îi mai ierte greșelile lui Robi: „Vreau să îți spun...
Lavinia Pîrva, despre momentele dificile din mariajul cu Ștefan Bănică Jr.: ”A fost o perioadă...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
(P) Iată ce monitor gaming se caută în 2024
×